Incompatibilitate intre dragoste si ura

Cândva, în culmea fericirii, îşi jurau iubire veşnică şi îşi promiteau că vor fi alături pentru tot restul vieții. Acum s-au despartit şi au ajuns să se bălăcărească, să se urască, să işi dorească răul .....sau, pur şi simplu, să nu mai simtă nimic. Amândoi îşi refac viața şi încep o nouă relație, în timp relativ scurt... şi iubesc din nou, și par fericiți.
Pot să afirm, cu siguranța pe care mi-o dă experiența de viață, că în aceste cazuri (relații) nu a existat dragoste. Nu omul hotărăşte când şi de cine se îndragosteşte şi cu atât mai puțin, momentul în care încetează să mai iubească.
In momentul în care iubeşti (cu adevărat), încetezi să mai exişti ca o singură fiintă, ca un singur suflet. Răutatea, interesul, ura, gelozia,... toate defectele şi pacatele tale, nu se pot răsfrânge asupra omului pe care il iubeşti , chiar după despărțire , chiar după ce afli că te-a înşelat..... chiar dacă realizezi că nu te-a iubit niciodată. Chiar și fără a fi împărtășită, iubirea îți injectează viață în vene, îți dă motivația și puterea de a face lucruri incredibile, de care nu te-ai fi crezut în stare. Ajungi să te sacrifici, să te umilești, să rabzi, să te rupi în bucăți, să lupți cu imposibilul,... și să faci toate astea, cu zâmbetul be buze, cu sufletul împăcat și cu o fericire lăuntrică pe care nu o poți controla, nu o poți nici macar descrie, dar care știi că e o mostră de Rai.

P.S. Puțini au norocul (mai bine zis binecuvântarea) de a iubi cu adevărat. Sunt prea multe de spus şi e imposibil să explici cuiva care nu a simțit...care nu a trăit..